Intodeauna

Eu intotdeauna am crezut, cred si voi crede in tine.

Si eu…

Pranz cu ai mei

Sunt la varsta la care am mai multe intrebari decat raspunsuri. Sau poate asa e felul meu, sa gasesc intrebari.

M-am decis ca, atunci cand nu pot dormi, sa citesc. Si am impresia ca citesc povesti, realitati invelite in minciuni sau minciuni impachetate in foite subtiri de adevar. Adevarul autorului. Sunt adepta irecuperabila a adevarului stiintific. Si a adevarului meu, desigur.

La 3 dimineata, iar complic lucrurile si imi e teama ca maine, cand voi transcrie ce am notat pe ciorne, nu voi mai intelege nimic. Asa fac de obicei in 2 situatii: cand ma gandesc la prea multe si cand ocolesc un subiect. Am hotarat ca atunci cand mintea mea este prea incarcata sa nu mai scriu, ci sa o las sa isi urmeze cursul in aval. Deci nu imi ramane decat sa scriu despre subiectul despre care nu vreau sa scriu. Adica despre iubire. Un sentiment pe care l-am discreditat pe cat posibil in ultimul an. In mintea mea, l-am legat de necesitate, sex, minciuni si ipocrizie. Am pastrat totusi o parte din mine naiva. Am nevoie de naivitate pentru a supravietui. Din pacate, eu nu stiu sa risc, asa ca nu am incredere in oameni. Complic lucrurile neavand incredere nici in mine, si sfarsesc doar prin a avea siguranta sfarsitului. Asta totusi ma ajuta in momentele de recuperare, dupa despartiri. Cand stii ca vei ajunge intr-un punct, chiar daca poate doare, te simti eliberat ca ai ajuns.

Sunt la varsta la care imi permit sa nu am parte de continuitate, cel putin nu in ceea ce priveste iubirea. Sunt la varsta la care pot folosi varsta ca scuza.

Bine, sincer, in final nu imi pasa de ce scuze ofer, ci de cum ma simt eu. Stiu sigur ca celalalt se va reface. De ce? Pentru ca si eu ma voi reface.

Mi-a spus un prieten ca ii pare rau pentru mine. Ii spusesem ca nu cred ca exista o dragoste din care sa nu imi pot reveni. A mai spus ca spera totusi sa o intalnesc si pe aceea.

Continuitatea ma sperie. Pentru ca, in mintea mea, asta inseamna casatorie. Recent, am fost fortata circumstantial sa meditez asupra acestei idei. Normal, nu am ajuns la nici o concluzie. Adica, tipic feminin: “poate”. Nu cred ca ar fi totul atat de dramatic in mintea mea daca nu as crede in “ilegalitatea” divortului sau in a fi 2 parinti pentru un copil. Si asta ce inseamna? Nimic altceva decat ca relatia trabuie sa mearga.

Si revenim la iubire. Daca e iubire, nu inseamna ca merge. Cea mai “mearsa” relatie a mea a fost cea in care am implicat cele mai putine sentimente. Pana la urma tot ne-am despartit, complexul Elektra imi dicteaza sa ma uit doar la masculi alpha. Nu e vina mea (atunci, de ce zambesc de parca as fi?). Iubirea deci, nu ofera nicio garantie si nicio promisiune. Ma gandesc acum ca niciodata nu am cerut garantii si promisiuni. Dar pentru continuitate, as avea nevoie. Iar daca Dumnezeu nu ne mai crede de la Adam incoace, eu de ce as face-o?

Orice as face, tot ajung sa bat campii. Tipic. Casc (ceea ce e bine!), asa ca ar trebui sa trag concluziile monologului de fata.

1. Scriu frumos.

2. Ai mei, la pranzul de duminica, mi-au lasat impresia ca au incredere in capacitatea mea de a-mi alege (in viitor) un sot bun. (Narcis m-ar intreba acum, pe jumatate intelept, pe jumatate diavol care imi planteaza ganduri, ce inseamna “bun”). Eu nu mai sunt sigura ca as putea face asta.

Eu sunt

Incepusera sa imi cada lacrimile. Ma uitam in oglinda si stiam ce va urma. Imi inmuiau pielea, asa ca nu trebuia sa fie prea greu. Sub unghii mi se aduna carnea pe care o zgariam. Nu curgea sange. Nu durea.

“Cercul s-a incheiat!”

Am inceput sa rup, pur si simplu, bucati din mine, ca si cum as fi fost din plastic. Nu stiam ce sa fac cu bucatile, asa ca le lasam sa cada pur si simplu in chiuveta. Imi aminteam…

Gazeta sporturilor: Barbat ucis prin injunghiere. Se pare ca i-au fost aplicate cu brutalitate 54 de lovituri de cutit.

Eu sunt Criminalul. Iar lacrimile sunt pentru tine. Incep sa lipesc la loc bucatile. Altfel.

Ies. Imi spui ca ai nevoie de ajutor. Trebuie sa te ascund, ei te cauta. E prea tarziu… Au venit. Nu stiu cine sunt. Eu sunt Sfanta, ai salvarea in mine. Hai in bratele mele, nu le vei auzi tipatul ingrozitor.

Au plecat. Dar tu, tu ai intrat in pantecul meu. Copilasul meu iubit…eu iti voi da viata. De ce ai venit tocmai prin pantecul meu? Ai cel mai nobil suflet, cum as putea fi eu demna de tine? Si totusi, eu sunt Mama.

Nasterea este durere. Rezista copilasul meu, rezista… Si printre picioarele larg departate, te vad gol si transpirat, incercand sa iti duci la bun sfarsit actul copulator. Eu sunt Curva. Imi place sa te termin, am orgasm cand ma gandesc la tine. Nu e dragoste, scumpule, e doar sex.

Ma ridic. Stau dreapta in fata ta, infricosata. Ma inspaimanta privirea ta plina de dorinta. Iti spun. Eu sunt Virgina. Esti primul barbat din viata mea. Am nevoie de empatie. Mi-ar face bine daca mai intai m-ai lua in brate.

Ma iei in brate. Si sunt mica, ce bine e! Tati, vrei sa ne dam cu saniuta? Zambesti tolerant la printesa ta, lumina ochilor tai. Tati, eu sunt Copilul! Si zambesc si eu.

Zambetul meu e fericit. Sufletul meu e liber. A trebuit doar sa il accept. Ies din camera si sting lumina. Sunt un om oarecare. Pentru voi.

Tchaikovsky

Ma plictisesc ingrozitor conversatiile sterile in ultima vreme. Trec printr-o perioada psihologico-filosofico-visatoare. Visatoare, pentru ca nu ma pot abtine. Dauneaza grav s….esiunii.

Incep sa realizez cum trece timpul. De fapt, cum ma schimb. Nick este un prieten. Nu am realizat asta pana ieri. Problema e ca Nick m-a enervat teribil si nu am mai vrut sa vorbesc cu el o perioada. Ieri, deci, am vorbit cu el. Nu a facut nimic, ca de obicei. Doar m-a acceptat 100% sincera. Desi mereu m-am indoit de el. Si nu am tinut cont ca mereu “ei” le vad altfel pe “ele”. Eu anume fiind o “ea”. Sunt poate doar 3 persoane cu care pot fi asa si sa ma simt bine in acelasi timp. Altele decat anul trecut. Presupun ca asta inseamna dinamica. Doar ca uneori e trist. Sper sa treaca peste “ea” si sa fie ok doar cu “eu”.

Si da, acum ascult Tchaikovsky. Imi induce stari.

Cea mai mare temere a mea

Este aceea de a ramane paralizata. Pentru ca stiu ca exista “sansa”.

Dar mi-o voi depasi.

Iluzii

Imi place numele blogului meu. Doar cuvinte. Doar…cuvinte… Cuvinte…

Au fost persoane care mi-au spus ca ma pricep la cuvinte. Este poate o calitate, in ziua de azi, sa cunosti acest cod al comunicarii verbale. Dar incercand sa imi imbunatatesc “abilitatile”, incep sa imi dau seama cat de iluzoriu este totul. Varsta pe care o am este varsta descoperirilor, asa ca permiteti-mi sa gresesc, daca spun asta. Este varsta la care pot cel mai bine sa ma deghizez in tot ceea ce vreau. Oamenii prefera iluziile. Barbatii prefera sa creada ca m-au cucerit cu o replica. Sau doua. Daca zambesc si multumesc, nu e nevoie de mai mult.

Cuvintele ma indeparteaza de credinta mea in ceva mai mult. Nu, ea nu va muri, dar va fi dincolo de ziduri. Nu mai stiu ce zicea Paler de mastile de sticla. Mi-a placut metafora. Oamenii sunt departe. Prea departe si prea putin sinceri.

Nota personala: l-am iertat pe Nick. Dar oare ma va ierta si el pe mine?

PS: nu imi sunt autosuficienta, iar aceasta este criza insuficientei mele. Urasc chirurgia. Ma fac endocrinolog, oricum.

Inima ta

Este formata din 2 atrii si 2 ventricule.

Atrium, in latina, insemna “sala de receptie”. Acolo este primit sangele de la vene. Atriile comunica cu ventriculele prin valvele bicuspida si tricuspida. Ventriculus insemna “stomac” sau “burta”. Acolo sangele este primit de la atrii ca sa mearga mai departe prin artere.

Am fost doar curioasa de radacinile etimologice ale atriilor si ventriculelor.

Perceptii

Motto:

“Nu conteaza cum este ea, conteaza cum o percep eu”

Mi-a zis un prieten asta. Despre sotia lui. Si am descoperit un mare adevar, al lui, devenit si al meu. Al meu despre mine, normal, nu despre el. Poate din cauza experientelor personale, ceea ce a zis mi s-a parut trist. Poate nu e, la adevarul asta inca nu am ajuns.

Mi-am dat seama ca pot modela perceptiile celor din jur foarte usor. Diferit fata de ceea ce este in realitate. Da, stiu, dualitate.

Se poate sa coincida? Pentru ca mi-ar placea asta.

Leapsa si fericirea

1. Leapsa de la Zizzou

1.Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?

Colorez cu markerul.

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi, dacă da, care a fost aceasta?

Nu am primit nimic. Nu ma iubeste nimeni.

3. Citiţi în baie?

Da. Dar numai carti erotice. Ma ajuta sa ma relaxez. Stiti voi cand…

4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi, dacă da, care ar fi fost aceasta?

Da. Bunele maniere pe veceu. Cu 5 volume.

5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?

Ce colectii?

6. Care este cartea preferată?

Asul de pica. 

7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?

Nu. Recent trebuie sa recitesc Chirurgia Generala de Ion Georgescu.

8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?

Erm… “Buna ziua. Puteti sa imi dati o dedicatie pe prima pagina?” ?

9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?

Cu asistentii de grupa. Ca sa ma dau tare ca am invatat si stiu.

10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?

Sa aiba coperta frumoasa. Sau sa para deja citita, in caz ca nu o termin.

11. Care credeţi că este o lectură “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?

Bunele maniere pe veceu de Grigorie Oana. Macar volumul 1!

12. Care este locul preferat pentru lectură?

La toaleta…

13. Când citiţi, ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?

Depinde de situatie. Daca sunt carti erotice, nu se poate numi chiar liniste…

14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?

Citesc bloguri.

15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?

Si si.

16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?

O carte este pentru mine ca o multime de pagini scrise, numerotate si legate ca sa nu se piarda unele de altele. Sunt doar cuvinte.

NOTA BENE: tocmai am vazut un episod din House MD. Nu imi asum raspunderea pentru aceste raspunsuri.

Continuare: biroul meu. Este de fapt biroul meu si al sora-mii.

Nota: ursuletul spion din prima poza. Paharul din a doua poza NU avea alcoolice in el, ca la…stim noi cine.

2. Fericire

Motto: Fericirea-i un lucru marunt, e o aripa care vibreaza.

Am fost ieri prin parc, singura. A fost bine. Nu definesc binele. Dupa cum zicea un prieten, il raportam la propria persoana. M-am simtit impacata cu mine insami. Ca si cum….atunci s-ar fi incheiat un ciclu si ar fi inceput altul (ceea ce e ironic, daca stau sa ma gandesc la constantele mele biologice). Si am realizat ca sunt fericita.

De notat: m-am concentrat pe binele pe care il am si il vreau, decat pe raul pe care il ocolesc.

3. M-am inscris in AIE Quizz, o ONG. S-ar putea sa trebuiasca sa fac un calendar. Sper sa ii intrec pe cei de la Peroni sau Pirelli )

DACA

Daca as fi profa, as fi rea. Am examenul de chirurgie peste cateva zile (10, mai precis, dar 800 de pagini de carte) si citind imi dau seama ca ar fi trebuit sa vad asta sau astalalta in practica. Imi amintesc de Bucuresti, unde asistentii de grupa nu le dadeau pace 2 ore studentilor. Din cele 3 cate erau in orar. Rezonabil, daca stati sa va ganditi ca, in Craiova, 30 de minute inseamna mult. Am venit de acolo inversunata impotriva arogantei studentilor de acolo si a profesorilor de la noi. Ah….nu avem cazuistica. Ok, nu le poti arata un CT ca nu are spitalul, dar nu e ca si cum nu ai avea nimic. Mai ales ca facem in spitalul judetean. Care e MARE.

Deci, daca as fi profa, nu le-as da pace studentilor. I-as tine 2 ore jumate, i-as pune sa faca conspecte si le-as arata toate cazurile. Le-as da note (pe merit, sa se poata lua si 10) si le-as pune absente daca nu isi fac “temele”. Cu absente nu intri in examen. Si nu i-as ierta, mai, nu pentru motive de genul ”vreau sa plec acasa, ca nu sunt din craiova” sau “haideti ca se apropie vacanta”. Se plang ca 2 treimi din studenti pica examenul. Pentru ca asa i-au invatat: sa invete in ultimul moment. Medicina facuta in sesiune.

Sa nu se mai planga de noi, daca lor nu le pasa. “Noi” avem o scuza: avem 22 de ani si nici un pic de experienta clinica. Daca ei sunt mai maturi si isi dau seama cat de esential este sa stim anumite lucruri, de ce prefera sa fumeze in cabinetul lor in loc sa stea cu noi?

Ma scuzati, e doar PMS-ul. Prehistoric Monster Syndrome