Da, am zis-o, şi nu am de gând să retrag ce am spus! Bărbaţii sunt slabi. Pentru că au testicule şi orgoliu şi îi face fericiţi iluzia controlului şi pentru că nu pot trăi fără femei şi sânii lor şi mâncarea gătită de ele. Şi uneori pentru că şi ei se îndrăgostesc. Cei mai buni prieteni ai mei au fost şi sunt bărbaţi, şi asta nu din dorinţa mea de a-mi manipula prietenii, ci pentru că am găsit în ei calităţile necesare. I-am privit şi le-am ascultat punctele de vedere. Fiecare are punctul său slab. Fiecare se lasă condus de ceva.

Apoi iubiţii. Am făcut o descoperire care mă înspăimântă. De fiecare dată am reuşit să fac ce vreau cu ei. Nu zic că asta mă făcea fericită, dar recunosc că îmi plăcea. Dar de fiecare dată eu am fost cea care a plecat. Pentru că nici unul nu a fost suficient de puternic să îşi reziste propriei sale naturi, măcar pentru un moment, şi să vadă ce însemn, de fapt, eu. Pentru că dacă s-ar fi uitat atent, ar fi văzut şi slăbiciunile mele. Şi nu ar mai fi contat dacă suntem slabi sau nu.