Tocmai am citit in cadrul altui blog un comentariu care suna ceva de genul “bravo…felicitari…ai un suflet mare!”. Cum poti spune cuiva “bravo” pentru ca are un suflet mare? Eu una m-as simti incizata de un sarcasm prostesc. Ah, sau se presupune ca ar trebui sa ma simt flatata? Sau fericita ca lumea vede sufletul meu…MARE! Ca si cum unii ar aves sufletul mic. Suntem toti meschini si ne folosim de cuvinte mari (intr-adevar, cuvintele pot fi mari) pentru a ne acoperi stricaciunile. Cine poate masura sufletul? Si mai ales cum se masoara? In volum, in cuvintele pe care le folosim, in gandurile pe care le avem, in faptele pe care la facem?
Tind sa cred ca aceast comentariu este una din clauzele care pledeaza pentru ipocrizia umana. De aceea suntem noi frumosi, ca merele din supermarket - sarmanele noastre suflete vor macar un “bravo”, macar o recunoastere a meritului de a fi “mare”…
Of!
