arhivă

Arhivele lunare: Decembrie 2008

Just watch, admire and do not use words. Not memories, just photography. Not mine. Copyright to the authors.

14137888

after-hours-print-c10300013

anna-01

black-beauty

Anunțuri

by-escher-04Dacă aş putea, mi-ar plăcea să îmi aduc aminte de momentele în care eram în uterul mamei mele. Mi-ar plăcea să îmi revină în minte cum mă simţeam când eram scufundată complet în lichidul amniotic. Să îmi amintesc de burta ei ca un scut. Să ştiu cum e să trăieşti în cineva. Să nu simt furie, lacrimi sau frustrări.

Nici măcar nu putem fi sinceri. Nici măcar nu ducem un mesaj mai departe. E Crăciunul. Luăm cadouri şi mâncăm cârnaţi şi facem bradul şi suntem mai buni. „Mai buni”. Spunem că am progresat dacă am citit în ziar că un om a călcat pe lună.

Când eşti în uterul mamei tale, în pântecele ei care te fac să exişti, nu vezi degetele celorlalţi arătând spre orice, acuzând orice, negând totul. Nu îţi pui întrebarea „de ce?”. De ce orice. Este prea mult pusă această întrebare. Este întrebarea care te conduce spre necredinţă. Şi nu eşti dezamăgit de ceilalţi. Şi nu ştii cuvântul „moarte”. Şi zâmbeşti din toată fiinţa ta.

Nici măcar nu ştim ce e ăla liber arbitru. Libertate. Puterea de a alege singur. Nici măcar nu ţi-ai ales să fii creştin! Aşa te-ai născut, iar biserica te-a botezat cât a putut de repede ca să te păstreze creştin. Şi nici măcar nu ţi-ai ales să o iubeşti pe ea! Şi nici să plângi după ea. Nu ţi-ai ales nici să te aflii aici, acum!

Prefer să fiu nebună şi să nu mă înţelegi. Oricum nu contează. Oricum vii şi pleci. Nu înainte să ţin de fiecare dată la tine. Chiar dacă de fiecare dată eşti altcineva. Dar nu înţelegi, nu contează, tot ceea ce contează este să te bucuri, să savurezi fiecare moment din viaţă. Nu îţi dai seama. Unii mai au de trăit mai puţin ca noi. Poate. Poate mâine va fi un accident şi eu voi înceta să respir în drum spre spital. De ce să nu savurezi viaţa? De ce să nu te bucuri?

Te legi cu propriile tale lanţuri. Crezi că dragostea înseamnă doar un sentiment de bine. Şi nu te ridici pentru că ţi-e teamă să cazi. Şi nu eşti mai diferit decât ceilalţi. Crezi că eşti, dar nu eşti. Eşti comun şi laş şi vei muri cândva şi nimeni nu te va ţine minte şi nici nu trebuie, dar nici nu vei fi făcut ceva mai bun, mintea ta va fi fost doar un alt produs în serie al acestei lumi.

Şi ce dacă e Crăciunul? Dacă eşti drăguţ două săptămâni din viaţa ta nu înseamnă că eşti mai bun! Şi nu te vei schimba niciodată pentru că nu ştii să priveşti dincolo de sticla fumurie! Este ca o oglindă şi te vezi tu în ea, în centrul ei, dar ştii…nu e chiar aşa, tu eşti doar un punct, cel mai mic.

Măcar recunoaşte că nu îţi pasă. Că e mai simplu aşa. Dar nu poţi recunoaşte. Eşti la fel ca restul punctelor care nu recunosc că sunt puncte.

Hai, acum că a ai citit acest bâzâit enervant du-te şi continuă-ţi viaţa ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Oare prin sărut dai o parte din sufletul tău? Atunci când îţi uneşti buzele cu ale celui de lângă tine şi le simţi căldura umedă, crezi că se întâmplă mai mult de atât? Crezi că poţi pune stăpânire pe cineva prin acest dans al rozelor, buzele tale tinere şi dulci şi buzele lui calde? Fremătând de dorinţă, aproape tremurând când se apropie cât să se atingă, dar nu, nu se ating…rămân aşa, aproape unite, întredeschise, nemişcate, numai privirile sunt legate şi mâinile; iar apoi, exact cum acel picur de apă alunecă într-un final fericit de pe frunză, abia le simţi pentru o secundă…

last_kiss_by_gwarfSau crezi că cineva îţi poate simţi furia şi durerea strânse în tine? Să se adune şi în buzele tale, în pielea lor fină, să dai acel sărut ca şi cum ar fi ultima doză de drog pe care o vei mai lua vreodată, să vrei să muşti numai ca să sufere, dar să nu poţi decât să îl săruţi, iar apoi să fugi definitiv…

Dar mai frumos este să simţi acele buze pline, tânjind după mai mult în acea senzualitate umedă, negândită, râvnind după desmierdarea papilelor tale cu buzele lui, muşcând doar puţin, uşor, din ele… Read More

comedic_repose__incomplete__by_cue_cue

Niciodată nu m-a deranjat cu adevărat orgoliul acesta al bărbaţilor de a se considera ei capul. Este într-adevăr un orgoliu şi da, de multe ori şi un adevăr. Dar cu riscul de a face un clişeu, tot o spun: dar femeia este gâtul. Cum mai trăieşte capul dacă gâtul este tăiat? Sau cum mai judecă? Prin gât vin toate vasele de sânge spre creier. Şi mai mult de atât, gâtul e cel care ţine capul sus sau aplecat, dacă îl lasă să privească înainte sau îl întoarce. Întotdeauna m-a fascinat această putere a sexului feminin de a controla bărbatul. Da, este greşit şi nu ar trebui să o facă, dar unele se pricep al naibii de bine. Şi ce? Asta e! Şi bărbatul conduce, că doar el e capul, dar el poate fi ridicat sau doborât de o femeie. Bine, clişeu sau nu, este totuşi adevărat.

Consemnare obiectivă a unei femei nefeministe.

Eu vreau sa fie puternic, dar bland in acelasi timp.

Eu vreau sa fie frumos.

Eu vreau sa fie asa cum imi doresc.

Eu vreau sa traiasca clipa.

Eu vreau sa lupte.

Eu vreau sa fie eu, nu Eu sau EU.

Eu vreau mai mult.