arhivă

Arhivele lunare: Iunie 2010

Îmi plac poveştile cu final fericit. Chiar şi filmele. Chiar dacă tocmai finalul fericit le face plane şi…nedemne de voturi pe IMDB.

Era filmul ăsta şi, în fine, impasul la care s-a ajuns în mod iminent cerea un efort de voinţă din partea ambelor personaje. Normal, unul dintre ei dădea să plece. Celălalt stătea. Pur şi simplu stătea, parcă lipsit de puteri, şi se uita şi nu făcea nimic. Ca şi cum ar fi fost dincolo de posibilitatea lui de a alege. Iar ea se uita lung, aşa cum fac uneori oamenii când speră şi nu vor să renunţe la  a crede. Sau pur şi simplu nu vor să renunţe.

Oricât de bine ţi-ar fi după un timp, atunci când renunţi tai în carne vie. Şi se întâmplă să fie a ta. Şi a lui, dar dragostea, ironică, ne face să plângem pentru durerea celui care ne-a făcut să plângem.

Deci finalul fericit este momentul în care ajungi să te simţi bine cu situaţia în care te afli, fie că te schimbi tu sau situaţia. Dar sunt momente în care simţi că nu poate exista decât un singur final fericit şi anume acela în care nu există un final.

Se poate. Uneori, în momentele mele mai puţin raţionale, cred şi eu asta. Însă nu e momentul.